Sancțiune aplicată de polițiștii locali pentru depozitare de deșeuri provenite din construcții pe domeniul public

Data publicării: Luni, 29 aug 2022

Domnul din imagine are 65 de ani, locuiește într-o casă de pe strada Vistiernicul Stavrinos din Sectorul 6 și este foarte „strângător”.

Mai exact, adună de pe străzi tot felul de peturi, sticle, cartoane, obiecte vechi de mobilier, fier vechi și orice consideră atractiv. Ceea ce nu e neapărat un lucru rău, pentru că omul caută să le valorifice la firmele de reciclare.

Rău este că toate gunoaiele adunate le duce acasă (*vezi foto), unde le mai sortează o dată și, ce nu-i place, aruncă dezinvolt la colțul unui bloc. Așa s-a întâmplat și în acest weekend, când a depozitat în plină stradă un munte de vechituri. Un vecin a alertat Poliția Locală, iar un echipaj aflat în zonă a sosit imediat la locul indicat și l-a surprins pe bucureștean în fapt.

Credeți că a recunoscut ceva? Chiar dacă a fost prins „cu mâța-n sac”, omul a început să vocifereze. A primit o amendă de 3.000 de lei, însă a refuzat să semneze procesul verbal și, evident, a refuzat să curețe spațiul public pe care-l umpluse de gunoaie. Martorul care a sesizat Poliția a semnat și procesul verbal, iar după el a strâns firma de salubrizare a Sectorului 6.

Domnul cel strângător nu este la prima abatere. De la începutul anului, a mai primit de la Serviciul Protecția Mediului alte 3 amenzi pentru aceeași faptă: una de 1.000 de lei, altele de 6.000 de lei și de 15.000 de lei.

Vă reamintim că depozitarea pe domeniul public a sacilor cu deșeuri, în vederea colectării de către firmele de salubrizare, se pedepsește cu amendă cuprinsă între 2.000 și 5.000 de lei.

Firma de salubrizare ridică gratuit, în baza contractului, doar deșeurile depozitate în locuri
special amenajate. Ridicarea celor abandonate pe domeniul public se plătește suplimentar, din buzunarul tuturor cetățenilor sectorului. Așadar, plătim toți pentru nesimțirea unora.