Sancțiuni aplicate în luna mai pentru nerespectarea O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice

Data publicării: Luni, 6 iun 2022

Este greu, într-un oraș aglomerat ca Bucureștiul, să găsești loc de parcare exact unde vrei, când vrei. Asta nu înseamnă să-ți lași mașina oriunde, să încurci circulația, să blochezi trotuare, accesul în spitale, policlinici sau alte instituții publice. Haideți să ne respectăm reciproc!

În luna mai, polițiștii locali din Sectorul 6 au depistat numeroși șoferi care au încălcat OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice. Mai exact, au staționat/parcat neregulamentar.

Au fost aplicate 172 de sancțiuni contravenționale, valoarea amenzilor ridicându-se la 69.195 de lei.

În plus, au fost ridicate 91 de autovehicule staționate fie în stațiile mijloacelor de transport în comun, fie în zonele trecerilor pentru pietoni.

Aceste acțiuni au caracter permanent și se derulează pentru creşterea gradului de siguranţă a circulaţiei rutiere pe raza Sectorului 6.