Amenzi aplicate de polițiștii locali în perioada 13 - 19 iunie 2022, pentru comerț ilegal pe domeniul public

Data publicării: Miercuri, 22 iun 2022

Pe cele mai circulate trotuare, în cele mai aglomerate intersecții sunt ei - nelipsiții vânzători ambulanți. Înșiră pe stradă, în soare și praf, fie fructe și legume, fie diverse produse de îmbrăcăminte (șosete, lenjerie intimă). Și nu, nu sunt băbuțe cu pătrunjel! Sunt oameni în toată firea, care fac bani încălcând legea.

Ați mai văzut genul acesta de comerț în alte capitale europene civilizate? Cu siguranță nu. Iar dacă vrem o țară ca afară, trebuie să luăm măsuri!

În doar o săptămână, în perioada 13-19 iunie 2022, polițiștii locali din Sectorul 6 au dat 104 amenzi pentru comerț ambulant. Valoarea sancțiunilor se ridică în total la 111.500 de lei. Unii vânzători au fost amendați de două, de trei, chiar de patru ori. Pare că nu le pasă, chiar dacă amenda poate ajunge până la 3.000 de lei. În zilele următoare se întorc sau schimbă locația.

Odată cu sancțiunea, oamenii legii îi obligă să-și strângă „catrafusele” și să părăsească zona. Din păcate, nu le pot confisca marfa. Legea nr. 12/1990, care reglementa confiscarea produselor comercializate în locuri neautorizate, a fost abrogată în 2020.

Așadar, facem apel la fiecare dintre voi: nu încurajați genul acesta de comerț! Nu mai cumpărați caise și dovlecei de la colț de stradă, chiar dacă vă e la-ndemână! Există, pentru asta, locuri special amenajate, în piețe.