Poliţiştii locali Sector 6 au prins un tânăr care vindea ţigări de contrabandă în Crângaşi

Data publicării: Vineri, 26 aug 2016

Ieri, 25.08.2016, poliţiştii locali aflaţi în patrulare în zona Parcului Crângaşi au observat o persoană de sex masculin care comercializa pe domeniul public ţigări de contrabandă.

Din verificările poliţiştilor locali s-a stabilit că cel în cauză se numeşte C.M.I., în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în Municipiul Bucureşti, iar asupra sa au fost găsite 120 de pachete de ţigări netimbrate, de provenienţă din Republica Moldova, precum şi suma de 610 lei provenită din vânzarea acestora.

Persoana în cauză şi bunurile găsite asupra sa au fost predate pe bază de process-verbal poliţiştilor Secţiei 20, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută la art. 270 din Legea nr. 86/2013 privind Codul Vamal al României.

Poliţia Locală Sector 6 va continua monitorizarea Sectorului 6 în vederea descurajării celor care intenţionează să practice comerţul stradal neautorizat, precum şi pentru depistarea şi sancţionarea contravenţională a tuturor persoanelor care încalcă normele legale în vigoare.